Euroscola 2016
START EUROSCOLA 2016
Cei mai buni, elevi olimpici, interesați de problema europeană cea mai importantă în momentul de față, criza refugiaților, s-au înscris în competiție.
Cei 24 de elevi selectați au demonstrat preocuparea pentru cunoașterea instituțiilor și valorilor europene și un interes crescut pentru identificarea de soluții la problema refugiaților sirieni; vor lucra în echipă și vor încerca să fie cât mai creativi în realizarea proiectului.
OBIECTIVELE PROIECTULUI
- Cunoașterea valorilor Uniunii Europene
- Conștientizarea cu privire la impactul crizei refugiaților asupra copiilor și tinerilor
- Identificarea aspectelor umanitare ale crizei refugiaților
- Dezvoltarea sentimentului de solidaritate în fața problemelor de sănătate și educație ale copiilor de refugiați
- Dezvoltarea toleranței față de diversitatea culturală și religioasă
- Sensibilizarea oamenilor pentru a sprijini voluntar refugiații
- Cultivarea încrederii tinerilor liceeni în capacitatea UE de a-și menține stabilitatea economică și politică în contextul crizei refugiaților.
STADIILE PROIECTULUI
- Documentare asupra problemelor întâmpinate de refugiați și a pașilor făcuți de Uniunea Europeană în ameliorarea crizei
- Stabilirea rolurilor în proiect ale fiecărui membru al echipei
- Realizarea scenariului și regiei piesei de teatru
ECHIPA DE PROIECT
Elevi:
- AMZA ANDREEA GEORGIANA
- PAȚICA ANDREEA ALEXANDRA
- SOARE MIHAI
- COJOCARU ADRIAN-COSMIN
- MIRCESCU CARLA ELENA
- DRAGOTĂ DIANA ANDREEA
- RĂDOI ADELA
- PASCU IULIA
- PUNGAN ANDRA
- NIMARĂ DAN
- ABRUDAN MARIA
- DURLĂ COSMIN
- DRAGOMIR CRISTIANA IOANA
- GRIGORESCU ALEXANDRU
- CIOFU OANA CĂTĂLINA
- VÎRȚAN ALINA ELENA
- ȚÎRCĂ MIRUNA DALIA
- FIRIZA ȘTEFANIA-MIHAELA
- NICOLESCU FLAVIA MARIA
- SIMIONESCU ANA MARIA
- LĂCĂTUȘU ANDREEA
- FIRAN BIANCA-GABRIELA
- TEICĂ RADU ȘTEFAN
- MÎNDRUȚ ȘTEFANIA
Profesori coordonatori:
- prof. dr. VELȚAN ELENA
- prof. DRAGOTĂ TEODORA
Proiecte 2011-2015
“EDUCAȚIE PRO PATRIMONIU” – proiect cultural în parteneriat cu DJC Gorj, Muzeul Județean Gorj , prof. Gabriela Nodea: https://www.facebook.com/pages/Educatie-Pro-Patrimoniu/456014271206968
Invitație la concursul ”Monumentele istorice – între uitare și promovare”:
https://drive.google.com/file/d/0B2rBkXc3S9SaV3p6MzdRODlabm8/edit?usp=sharing
Prof. dr. Elena Velțan, prof. dr. Elena Roată: https://drive.google.com/file/d/0B2rBkXc3S9SadXRtQVdKdy01VVU/edit?usp=sharing
Prof. Silvia Popescu
- Scrool: https://drive.google.com/file/d/0B2rBkXc3S9SaWEtLUEJlN2R5RFU/edit?usp=sharing
- Teacher2Teacher: https://drive.google.com/file/d/0B2rBkXc3S9Sad0FhUkVzSDF5amc/edit?usp=sharing
- School Exchange: https://drive.google.com/file/d/0B2rBkXc3S9SaVDhsYmpfcmpYaW8/edit?usp=sharing
Prof. Țigănele Mihaela: https://drive.google.com/file/d/0B2rBkXc3S9SaVUlEVnpZdnotQzg/edit?usp=sharing
Identificarea celor mai bune metodelor de invatare prin cooperare
prof. Zaharia Vasile
http://geo-proiecteducational.wikispaces.com/
“SĂ ADOPTĂM UN MONUMENT – Ceasul Solar din Tg-Jiu”
proiect de parteneriat educațional
Parteneri: ISJ Gorj, CNTV, Direcția Județeană pentru Cultură Gorj, Asociația CIPRIA
Durata: 2013-2015
Coordonatori: Roata Elena, Nodea Gabriela, Nodea Eugen
Scopul proiectului: Cultivarea interesului de cunoaștere si conservare a patrimoniului local.
Europe, my story
Criterii de selecție: https://drive.google.com/file/d/0B2rBkXc3S9SaT29DaFk0TGFfT0U/edit?usp=sharing
Together in a United Europe
Criterii de selecție:
https://drive.google.com/file/d/0B2rBkXc3S9Saak5wQzl4a29nQWs/edit?usp=sharing
Together in a United Europe
Toate detaliile le găsiți pe site-ul proiectului